Cu drag, pentru mine....

    De câtă iubire e nevoie în viaţa asta? 

    Ce te-o apucat, să te apuci să iubeşti? Şi mai ales, de ce pe el?! 
    Nu te apuca de iubire până nu ştii unde eşti, de ce eşti, şi mai ales ce vrei de la tine.

    M-am trezit că sunt îndrăgostită.
    Nimic mai frumos decât asta, nu? Da, o fi frumos. 
    Dar, am niște sfaturi pentru mine. Nu mai da cu piciorul la tot ce ştiai despre tine pană acum. Nu-ţi mai da singură, o lovitură sub centură, abandonând toate principiile de până acum. Eşti om. Ai un cap ataşat la gâtul ăla, frumos şi lung şi senzual. Foloseşte-l! Capul, nu gâtul. Ia vezi matale, ce-ţi oferă şi ce-ţi ia relaţia asta. Nu te şuta singură. 

    Da, sunt expertă în şutat, ştiu despre ce vorbesc. 

    M-am dat peste cap, de vreo două, trei ori, pentru un El. Alt el, de fiecare dată. 
Bun, recunosc că m-am şutat în ce am avut mai drag, dar am învățat din asta. Sincer, aş fi preferat să fi învăţat fără şuturile respective. Aş fi vrut să fi ştiut, să fi învățat înainte, să nu fi fost nevoie să-mi plâng pe aici, anii pierduţi. 

    Da, unul dintre ei m-a făcut să renunţ la mine. La fel cum a făcut şi următorul. E vina mea, că nu am ştiut sa iubesc cu măsură. E vina mea şi e vina lor. E vina lor că m-au iubit, iar eu m-am aruncat ca un orb in iubirea aia nebună, de parcă asta-mi era ultima şansă, de parcă nu mai era nimic în lumea asta, de parcă destinul meu era doar El. 

    M-am încurcat în calcule, ştiu. Am uitat de mine de fiecare dată. Am uitat ce-mi dorisem vreodată până atunci, până să mă apuce iubirea asta de gat și să mă sufoce atât de mult încât să-mi pierd conștiința şi memoria. 

    Aş schimba iubirile astea pe oricare altele. Pe unele sănătoase, fără pleoape umflate de plâns, fără tras de par şi fără regrete. Nu regret că i-am pierdut sau le-am spus pa.

    Regret că, în timp ce îi iubeam, îi iubeam pe ei mai mult decât pe mine. Până acolo, cât am renunţat la tot ce-mi plăcea şi am învățat să-mi placă ce-i place lui. 
    Mi-am uitat interesele, dar le-am învățat pe de rost pe ale lui. Mi-am uitat prioritățile, dar pe-ale lui mi le-am făcut icoană. Am pierdut câțiva prieteni, însă ai lui erau de-ajuns atunci. Uitasem încotro mă îndreptam şi m-am lăsat dusă de el, pe drumul lui. Am învăţat să ascult şi să iubesc muzica lui. Ce uşor am învățat bancurile lui şi le-am uitat pe ale mele... 
Am învățat să gătesc pentru doi şi mai ales, am învățat să gătesc pentru el şi mai puțin pentru mine. Mi-am găsit o nouă pasiune, în pasiunea lui.

   Visam ce visa şi el. 
   Viaţa lui era viaţa mea.

   Am pierdut câte ceva în fiecare relaţie de genul ăsta, cu fiecare El. Dar am învățat din toate, câte ceva. Mă consolez cu ideea, ca am învățat să merg singura, după ce m-am împiedicat de prea multe ori.

   Azi, dacă mă întrebi în fugă, ce-mi doresc cel mai mult în viaţa asta, probabil la fel de repede ţi-aş răspunde că nu mai vreau iubire. Nu mai vreau iubire altruistă, ci vreau iubirea aia, căreia să-i pese de mine. Vreau să nu mai uit de mine, acum când abia m-am regăsit.

   Mi-am dat seama că nu-mi plac pastele atât de mult.
   Mi-am dat seama că nu sunt un om capabil de sacrificii pentru o relație, doar de dragul relației.

   Astăzi mi-am făcut inventarul: nu am ajuns la faliment. Mai am ceva fonduri în cont. 
   Da, sunt capabilă și destul de puternică să merg mai departe, alături de mine.