A scrie sau a nu scrie?!?

  

 

 

 

    Eu când scriu, scriu.
 
    Scriu, că așa-mi vine și mai ales, scriu pentru că mi-e dor să scriu, sau să spun lumii ceva. Pun degetele pe tastatură, iar ele transcriu gândurile alea, care apar aici, sub ochii voștri. Admit în fața adunării, că nu vă spun tot ce gândesc, că altfel v-aș înnebuni și eu aș fi prea relaxată. Și prea relaxată și calmă nu cred că aș mai fi ză Eu. 

    De ce scriu oamenii, atunci când scriu?

    Au o poveste de spus, o morală de dat, o lecție de transmis, o idee de dezvăluit? Asta le-o fi meseria,  vor să se citească, își doresc să fie auziți, vor să se descarce... Unii scriu pentru că se simt sau chiar sunt scriitori. Alții vor să povestească ce au trăit, simțit sau ce și-au inchipiut. Dar până la urmă, toți scriu. 

    Recunosc că unele subiecte de pe-aici pe blog, nu le-aș discuta mai cu nimeni. la nici o cafea aburindă ori ba. Sunt lucruri de nevorbit, sunt doar idei scrise pentru că asta le este destinul.
   Așa cum nu pot sau nu vreau, să explic unele tablouri pe care le-am pictat, tot așa nu simt nevoia să-mi explic unele gânduri transcrise pe aici. Nu că mi-ar cere cineva, dar ăsta fu un alt gând ce-a simțit să iasă la iveală, în caz că. 
 
   Am scris și voi mai scrie. 

   Am scris scrisori, mi-e dor să mai scriu și poate o voi mai face. Am scris poezii, dar nu am simțit că aș avea talent. Am mai scris și altele. 

 

   Mă încăpățânez să mai scriu pe-aici gânduri, ce vor sa fie eliberate, pentru că ele-s și mai încăpățânate decât mine și dacă nu ar fi, nu v-aș mai povesti...