Saturday 22 March 2014

Asta-i viața de artist :)



      Sunt o artistă, stabilim asta de la început să nu fie nici o neînțelegere, da?

      Ce e clar: am talente gârla și nu știu de care să mă apuc.

      Păi, unii prieteni îmi laudă mâncarea și inspirația în domeniul culinar. Bun, am stabilit că mă fac bucătăreasă, de dragul lor. E drept, niciunul n-a pățit nimic după ce a mâncat ceva gătit de mine, chiar m-au lăudat ei și papilele lor. Nu prea reușesc să respect o rețetă, o reinventez pe drum, le am și cu decorul farfuriei, ca deh, sunt o artistă.

     Alții, poate tot ei, aceiași prieteni,  îmi spun că am talent la pozat. Nu, nu că pozez eu, că nu mi-s bună de fotomodel, ci că fac poze care-mi ies foarte bine. E drept, pot să fiu mandră de mine, că am și câștigat un tricou într-un concurs, unde m-au votat tot prietenii.

     Unele persoane mă încurajează să scriu. Cică am talent. Oricum o fac, pe facebook, pe mesenger, mai scriu și-n gând, sau pe aici. Eu scriu, alții citesc. Sau, eu scriu și sper să citească și alții.

     Unii prieteni și unele cunoștințe, îmi spun că le am cu pictatul. Nu-i contrazic, că mă bucur și eu de unele tablouri. O expoziție, poate alta, ceva satisfacții am, e drept. Un tablou vândut, altul dăruit unui admirator și tot așa.

     Concluzia finală: ori nu le am cu nici unele, ori nu mă pot hotărî unde-s mai talentată și nu știu în ce direcție să mă-ndrept.

     Mamăăă, care m-ai făcut, de ce nu mi-au dat un singur talent și ala bun?! Fără bătăi de cap și fără dileme de artist...

     Și ca să nu zică unii că-s cârcotașă: mă bucur că mă lăudați și că mă apreciați. Vă mulțumesc și vă apreciez și eu, pentru că mă susțineți și credeți în mine.
     Mă apreciez și eu, de multe ori.
     Sunt o talentată și-o artistă, și o recunosc :)) Am stabilit că nu-s un geniu, da?




2 comments:

  1. taci mah, nemultumitului i se .....ma intelegi matale da? :d

    bafta la toate, nah!

    R

    ReplyDelete
  2. Nu nu, astea nu le pot pierde. Plus ca nu-s nemultumita, ci doar femeie, asa ca ma plang si eu.

    ReplyDelete